Câți jucători mai pleacă de la Dinamo? O legendă a clubului le dă sfaturi „câinilor”

Redactor:
Dan Mirea
Câți jucători mai pleacă de la Dinamo? O legendă a clubului le dă sfaturi „câinilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucrurile la Dinamo nu merg așa bine în această vară. „Câinii” l-au pierdut pe Cosmin Contra în primul cantonament, după ce antrenorul a fost nevoit să plece din urgență, iar până în acest moment niciun transfer nu a fost anunțat. Florin Răducioiu le-a transmis șefilor din „Ștefan cel Mare” unde au nevoie de întăriri pentru a putea trage cu șanse reale la campionat.

Șapte jucători au părăsit-o pe Dinamo în această vară, iar nimeni nu le-a luat locul în lotul lui Cosmin Contra. Jeremy Bokila a fost foarte aproape de a ajunge în curtea „câinilor”, dar CFR a obținut semnătura congolezului pe ultima sută de metri.

Totuși, Răducioiu vede alt compartiment care ar trebui întărit la Dinamo: Cred că Dinamo are nevoie de mai mulți jucători pe benzi. Jucători de mai mare viteză în părțile laterale, jucători cu mare personalitate, care să facă diferența în duelurile individuale. Acolo se pot câștiga meciurilor și acolo cred eu că s-ar putea întări”, a declarat fostul fotbalist pentru Dolce Sport. 

Florin Răducioiu și-a început cariera la Dinamo, club cu care a câștigat campionatul în 1990 și Cupa României de două ori (1986, 1990).

Plecări Dinamo: 

  • Valentin Lazăr (27 de ani, aripă stânga) de la Dinamo București la Al-Sailiya, pentru 400.000 de euro (s-a activat clauza de cumpărare)
  • Antun Palic (29 de ani, mijlocaș ofensiv) a devenit liber de contract
  • Danu Spătaru (23 de ani, mijlocaș ofensiv) a devenit liber de contract
  • Daniel Popa (22 de ani, atacant) de la Dinamo București la FC Botoșani, sub formă de împrumut
  • Vytautas Cerniauskas (28 de ani, portar) a devenit liber de contract
  • Patrick Petre (20 de ani, mijlocaș) de la Dinamo București la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, sub formă de împrumut
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×